Prof. Dr. Andrei C. Miu
Andrei C. Miu este coordonatorul Registrului Gemenilor. Este profesor la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, unde predă cursuri de genetică comportamentală și neuroștiințe cognitive. A fondat și conduce Laboratorul de Neuroștiințe Cognitive de la Departamentul de Psihologie al aceleeași Universități. Cercetările sale investighează mecanismele psihologice și biologice ale emoțiilor la om, influența emoțiilor asupra atenției și deciziei, precum și diferențe interindividuale care contribuie la riscul pentru tulburări emoționale. Activitatea sa de cercetare a fost recunoscută prin burse și premii de la organizații precum Fulbright, International Brain Research Organization (IBRO), Federation of European Neuroscience Societies (FENS). Este membru în comitetul editorial al mai multor reviste științifice internaționale, printre care Emotion, Frontiers in Aging Neuroscience și Translational Neuroscience. Pentru mai multe detalii despre publicațiile sale științifice, vizitați profilul său pe Google Scholar sau ResearchGate.
Șef de Lucrări Dr. Adina Chiș
Adina Chiş a absolvit Facultatea de Biologie a Universităţii Babeş-Bolyai în anul 2005, iar între anii 2005-2006 a urmat un program de Masterat la aceeaşi universitate. În anul 2011, a obţinut titlul de doctor în Biotehnologii la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară, Cluj-Napoca. Este şef de lucrări la Departamentul de Biologie Celulară şi Moleculară, Universitatea de Medicină şi Farmacie “I. Haţieganu”, Cluj-Napoca. Este, de asemenea, membru al Laboratorului de Neuroştiinţe Cognitive, Departamentul de Psihologie, Universitatea Babeș-Bolyai, din 2011. Principalele interese de cercetare ale Adinei sunt legate de polimorfismele genetice care influențează reactivitatea la stres în perioada perinatală, temă pe care a dezvoltat un program de cercetare postdoctoral, finanţat de Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică.
Lect. Dr. Andrei Ion
Andrei Ion este lector universitar în cadrul Departamentului de Psihologie, Universitatea din București. Are studii doctorale în psihologia organizațională, iar cercetările sale investighează influența diferențelor interindividuale asupra comportamentelor de la locul de muncă. Este membru în conducerea Society for Industrial-Organizational Psychology, gestionând activitatea International Affairs Committee. Este, de asemenea, membru al European Association of Work and Organizational Psychology și al European Association of Psychological Assessment. Pe lângă activitatea academică, Andrei este activ de peste 10 ani în consultanța de management.
Lect. Dr. Oana Negru-Subțirică
Oana Negru-Subțirică este lector universitar la Departamentul de Psihologie, Universitatea Babeș-Bolyai. Cercetările ei investighează structuri şi mecanisme implicate în dezvoltarea intenţionalităţii în adolescenţă şi în perioada de emergenţă a vârstei adulte, din perspectiva formării identităţii, a motivaţiei și a scopurilor. Este membru fondator al Society for the Study of Emerging Adulthood și reprezentant național al European Association for Research on Adolescence. Coordonează studii longitudinale și aplicative care urmăresc dezvoltarea identității, finanțate prin Erasmus+, Fundația ERSTE și UEFISCDI. Publicațiile ei pot fi consultate pe GoogleScholar sau ResearchGate.
Prof. Dr. Aurora Szentágotai-Tătar
Aurora Szentágotai-Tătar este profesor universitar la Departamentul de Psihologie Clinică și Psihoterapie, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Cercetările sale investighează relația dintre reglarea emoțională și psihopatologie, precum și intervențiile psihologice validate științific în anxietate și depresie. Predă cursuri de psihologie clinică și psihoterapie cognitiv-comportamentală. Este supervisor în psihoterapie cognitiv-comportamentală, certificat de Colegiul Psihologilor din România și Institutul Albert Ellis, SUA.
Conf. Dr. Laura Visu-Petra
Laura Visu-Petra este conferențiar universitar la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și cercetător principal în Laboratorul de Psihologia Dezvoltării. Cercetarile ei vizează dezvoltarea tipică și atipică a controlului cognitiv, precum și interacțiunile emoție – cogniție în dezvoltare. Este mentor în cadrul International Society for the Study of Behavioral Development, activitatea de cercetare fiind distinsă cu premii acordate de organizații naționale și internaționale, precum Early Career Award din partea Stress and Anxiety Research Society. Profilul ei de cercetare poate fi consultat pe GoogleScholar sau ResearchGate.
Șef de Lucrări Dr. Romana Vulturar
Romana Vulturar este medic din 1996 și doctor în domeniul Medicinei – Biologie Celulară și Moleculară din anul 2004, ambele titluri fiind obținute în cadrul Universității de Medicină și Farmacie “I. Hațieganu” din Cluj-Napoca. A urmat, de asemenea, un program de studii de masterat în domeniul Medicinii Moleculare și Neuroștiințelor, iar între anii 2000-2005 a urmat rezidențiatul în genetică medicală, fiind implicată în diagnosticul unor boli rare, cum sunt bolile genetice de metabolism. Este șef de lucrări în cadrul Disciplinei de Biologie Celulară și Moleculară a Universității de Medicină și Farmacie “I. Hațieganu”. Este membră a Laboratorului de Neuroștiințe Cognitive din anul 2008, coordonând dezvoltarea protocoalelor de laborator în studiile de asociere genetică și contribuind la studii care urmăresc înțelegerea mecanismelor neurobiologice și a interacțiunilor factorilor genetici cu cei de mediu în reglarea emoțională.
Asist. Univ. Dr. Lavinia E. Damian
Lavinia E. Damian este asistent universitar în cadrul Departamentului de Psihologie, Universitatea Babeş-Bolyai. Cercetările sale longitudinale urmăresc factori personali și contextuali în dezvoltarea perfecționismului la adolescenți, precum și consecințe ale perfecționismului în diferite domenii de viață și la diferite vârste. Este, de asemenea, interesată de consecințele perfecționismului în rolul de părinte la nivelul experienței subiective de părinte și al comportamentelor parentale, precum și la nivelul dezvoltării perfecționismului la copii și adolescenți. Publicațiile sale pot fi găsite pe profilurile ResearchGate și GoogleScholar.
Drd. Mirela Bîlc
Mirela Bîlc este doctorandă la Școala Doctorală „Psihologie Cognitivă Aplicată” de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și își desfășoară activitatea de cercetare în cadrul Laboratorului de Neuroștiințe Cognitive de la aceeași Universitate. Studiile sale descriu factori cognitivi, emoționali și fiziologici care contribuie la reglarea emoțională și, mai ales, la abilitatea de reevaluare cognitivă. A obținut licența în Psihologie și un master în Psihologie Clinică și Psihoterapie Cognitiv-Comportamentală, ambele de la Universitatea Babeș-Bolyai. În 2015, a obținut o bursă de studii doctorale pentru studiile sale asupra reglării emoționale implicite, iar în timpul studiilor de licență, a câștigat o bursă de performanță științifică, cu un proiect despre emoții și decizie economică.
Simina Pițur
Simina Pițur este absolventă a Facultății de Matematică și Informatică și, în prezent, studentă în anul trei la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Interesul inițial pentru inteligență artificială și încercările de a înțelege și crea muzică prin intermediul rețelelor neuronale artificiale au motivat-o să caute mai departe răspunsuri la întrebări despre emoțiile estetice. Simina crede că felul în care suntem mișcați de muzică oferă o perspectivă importantă asupra funcționării creierului, așa că interesele sale de cercetare sunt concentrate în principal asupra emoțiilor induse de muzică. A primit un premiu din partea CNCS-UEFISCDI pentru o cercetare publicată recent în revista Frontiers in Psychology.
Mădălina Buciuman
Mădălina Buciuman este studentă în anul I la Facultatea de Psihologie și Științele educației de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și activează în echipa de studenți interni a Laboratorului de Neuroștiințe Cognitive coordonat de Prof. Dr. Andrei C. Miu, din cadrul aceleiași facultăți. Fascinată de timpuriu de înțelegerea proceselor biologice în esența lor, Mădălina a participat pe parcursul liceului la Olimpiadele Naționale de Biologie și Psihologie și a urmat un stagiu de vara în cadrul Laboratorului de Farmacologie și Fiziologie de la Universitatea din Bristol, Marea Britanie. Aici a devenit în particular interesată de cercetarea complexității mecanismelor genetice implicate în reglarea proceselor psiho-fiziologice și de posibilele aplicații terapeutice pe care înțelegerea acestor mecanisme le-ar putea aduce cu sine.