De ce sunt comparați gemenii?

Studiile gemelare se bazează pe comparația între gemeni monozigoți și gemeni dizigoți, cu scopul de a determina contribuția eredității și mediului la o anumită trăsătură. Premisa acestor comparații este că dacă o trăsătură este sub influență genetică, aceasta va fi mai asemănătoare la gemenii monozigoți decât la cei dizigoți. Gemenii au două caracteristici esențiale, care stau la baza acestui gen de cercetare. În primul râînd, se știe că similaritatea genetică este 100 % dublă la gemenii monozigoți, care sunt identici genetic, față de gemenii dizigoți, care sunt 50% similari genetic. În al doilea rând, se știe că atât gemenii monozigoți, cât și cei dizigoți s-au dezvoltat simultan și acest lucru le permite cercetătorilor să excludă influența unor eventuale diferențe în mediul prenatal. Acestea nu pot fi însă excluse, care sunt prezente la frații născuți din sarcini singulare. Prin urmare, comparațiile între gemeni monozigoți și dizigoți ne permit să calculăm contribuțiile genelor și mediului postnatal la diferite trăsături normale sau patologice.

Ce se poate afla dintr-un studiu gemelar?

Studiile gemelare ne ajută să estimăm măsura în care ereditatea și, respectiv, mediul contribuie la o trăsătură. Genetica comportamentală folosește comparațiile gemelare pentru a studia atât trăsături comportamentale cum ar fi personalitatea, inteligența, atitudinile, reușita școlară, satisfacția în cuplu sau cea profesională ș.a., cât și riscul sau severitatea unor psihopatologii cum ar fi anxietatea, depresia, tulburările de personalitate sau tulburările psihoticepsihozele. Heritabilitatea este coeficientul care estimează influențele genetice asupra unei trăsături și se calculează pe baza comparării între un grup de perechi de gemeni monozigoți și un grup de perechi de gemeni dizigoți. Asemănarea Partea din gradul de asemănare între gemeni care nu este justificată de heritabilitate, este atribuită mediului. Pe baza studiilor de genetică comportamentală din ultimele decenii, s-au obținut dovezi care arată că toate comportamentele și toate formele de psihopatologie sunt atât sub influență genetică, cât și de mediu, dar că în cazul unora, heritabilitatea este mai mare decât la altele (de ex., personalitatea față de atitudini). Aceste rezultate ghidează alte tipuri de cercetări, în care se caută gene candidate pentru anumite trăsături sau boli.